Observând interiorul, negociind exteriorul
Corpul nostru este un sistem ingenios ce își dezvoltă propria sa memorie. De când ne naștem, corpul înregistrează stări, gânduri și emoții. De la felul în care mergem, flexibilitatea cu care dansăm, la încrederea pe care o avem în noi și modul în care ne adaptăm schimbărilor, toate sunt înscrise în corp.
Punându-ne în mișcare conștientă printr-un amestec de elemente de Contact Improvisation și exerciții de conștientizare corporală lăsăm această memorie a corpului să se exprime, interiorul să se liniștească, învățăm să ne urmăm mișcările naturale și să facem loc improvizației și flexibilității.
Astfel, cursul va fi un amestec de tehnici de dans contemporan și Contact Improvisation menit să ne pună în contact cu ceea ce are corpul nostru de transmis și în special într-un dialog subtil cu cei din jurul nostru. Din acest spațiu al comunicării se va naște dansul nostru.