Ne bucurăm să anunțăm că proiectul nostru, ‘Past Present’, a fost premiat luni seară în cadrul Galei AFCN, pentru *Promovarea culturii române în lume*, în baza rețelei de parteneriate dintre PETEC, spațiul artistic Beaconsfield (Londra), Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Fundația Triade (Timișoara).

Past Present este un proiect dedicat memoriei și diferitelor moduri de a locui — în propriul corp, în spațiile din jurul nostru și în imaginație. Punând în oglindă două distrugeri de orașe la aproape 2000 de ani distanță, Pompei și Bucurestiul anilor ’80, dăm voce unor istorii aproape uitate prin performance, film și instalații, dezvoltând relații strânse bazate pe empatie atât cu comunitatea cu care am colaborat, cât și cu publicul spectator.

Bazat pe o cercetare de lungă durată a Ioanei Marinescu (arhitectă, artist vizual), susținută de echipa Cartierul Uranus, proiectul a prins forma actuală prin colaborarea cu Smaranda Găbudeanu (coregrafă, fondatoare PETEC) și Iulia Mărăcine (performer, co-fondatoare Ludic Collective). Echipei nucleu i s-au alăturat regizorul Laurențiu Calciu, performerii Andreea David, Hennie Lee, Eliza Trefaș, actrița Katia Pascariu, coregrafa Hanna Gillgren, dramaturga Phoebe von Held, arhitectul Thomas Goodey, muzicianul Doru Apreotesei și designerul de sunet David Crawforth.

‘Past Present’, în multiplele sale iterații, este un proiect în care am turnat atât de multă energie, pasiune și forță vitală, încât suntem profund mișcați de recunoașterea valorii sale în peisajul cultural românesc și european. Și suntem cu atât mai încântați cu cât tocmai am aflat că următoarea etapă – ‘Uranus – work in progress’ – a fost selectată pentru finanțare de AFCN! Past Present… and future!

Parteneri: Beaconsfield, Fundația Triade, Cartierul Uranus, CNDB (Centrul Național al Dansului), H2DANCE, CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii), /SAC @Malmaison, The Paul Neagu Estate (UK).

Mulțumiri: Aurelia Anton, Sorina Jecza, Laura Mesina, Ileana Pintilie, Naomi Siderfin, Vava Ștefănescu, Ana Turos, Carmen Zmaranda, Doina Apreotesei, Laura Bivolaru, Raymond Bobar, Costin Gheorghe, Cristian Lipară-Văraru, Alex Radu; comunitatea fostelor cartiere Izvor și Uranus; Parcul Arheologic Pompei

‘Past Present’ este un proiect al PETEC – Asociația pentru Teatru și Carte, comisionat de Beaconsfield, co-finanțat de ICR prin programul CANTEMIR.