Istoria Noastră

Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC) activează în domeniul artei contemporane din anul 2013 și dezvoltă proiecte și programe culturale axate pe interdisciplinaritate și dialog. Unul dintre obiectivele asociației este acela de a comunica într-un mod sincer cu publicul, precum și crearea de programe educaționale destinate tuturor vârstelor.

Printre spectacolele produse de Asociația Petec se afla: (În)LOCUIT – muzică nouă și obiecte în mișcare, spectacol care a avut premiera în noiembrie 2018 la Universitatea Națională de Muzică București, Moving Fields, spectacol de dans contemporan co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național care a avut premiera în octombrie 2017, After.Life, spectacol produs cu sprijinul Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB în 2017, Pe bune spectacol de improvizație destinat copiilor cu vârste între 7 si 12 ani realizat în 2016 prin finanțare ARCUB, Fapte Vitejești performance interdisciplinar destinat copiilor cu vârste între 7 și 12 ani realizat în 2015 cu susținerea Centrului Național al Dansului București și finanțare ARCUB, spectacolul interdisciplinar pentru adulți Nu toți sunt eroi, co-producție Asociația Colectiv A, prezentat prima oară în cadrul festivalului Temps d’Images Cluj-Napoca, Lay(ers), produs de Centre Coreographique Troi C-L – Luxembourg si Centrul George Apostu Bacău și aflat sub umbrela Asociației PETEC.

De asemenea, Asociația PETEC activează în domeniul educațional prin organizarea festivalului de Contact Improvisation, Contact Improvisation Bucharest Festival, care a ajuns la a patra ediție și prin organizarea de ateliere menite să dezvolte creativitatea.

Câteva exemple de ateliere pe care membrii PETEC le-au susținut/organizat de-alungul timpului: Umbre, ritmuri și poveşti – curs de teatru de umbre, muzică și mișcare organizat în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București susținut de Smaranda Găbudeanu, Surfing the Space, Inteligența corpului în mișcare și Building A New Spine – ateliere de dans contemporan ghidate de Cristina Lilienfeld, întâlniri săptămânale de Contact Improvisation cu Virginia Negru, Partnering with all Parts – Contact Improvisation Workshop cu Cyrus Khambatta (USA), Dialogul sferelor – Contact Improvisation cu Elisa Ghion (IT) etc.

În anul 2016 PETEC a avut prima producție de film prin proiectul UP STAIRS care s-a bucurat de finanțare prin programul ACCES al Ministerului Culturii. De atunci PETEC a organizat/produs o serie de evenimente interdisciplinare, unele din sfera filosofiei, a performance-ului stradal sau a filmului/fotografiei.