Suspended Movement | Contact Improvisation Class & Jam
ianuarie 25, 2020 @ 11:00 am – 4:00 pm
Sunt momente în care dansul pare să sfideze legile fizicii. Cum putem găsi siguranță în situații din ce în ce mai instabile?
În fiecare moment al mișcării, corpul rezolvă o multitudine de ecuații — un studiu amănunțit, prin care fiecare caută să găsească soluții de supraviețuire, chiar și atunci când nu pare că se gândește la asta.
Sâmbătă vom lăsa greutatea să ne tragă într-o parte, ne vom pierde echilibrul și vom descoperi ce se află în spatele nostru atunci când dansăm. Plutind în suspensie ne vom familiariza cu perspective noi, care ne vor ajuta să devenim mai liberi și mai confortabili atunci când dansul ne aduce în situații de o orientare incertă. În câte feluri ne putem domestici frica atunci când privim lumea cu susu-n jos?
—————————————————————————————–
>> 11:00 – 12:30 – Clasă de Contact Improvisation cu Iris Noir
>> 12:30 – 14:00 – Jam session
Clasă & Jam – 35 RON
Doar jam – donație liberă
*participarea la eveniment nu necesită înscriere prealabilă
Invităm pe fiecare să doneze în funcție de bugetul personal și de dorința de a încuraja accesibilitatea activităților artistice de calitate.
♥ Mulțumim ♥